COTAR reclamă practici incorecte pe piața RCA și solicită intervenția Consiliului Concurenței

Publicat: 20/03/2019, 15:18
Actualizat: 25/03/2019, 19:20

Suntem nevoiți să constatăm existența unor derapaje în ceea ce privește aplicarea legii, venite din partea unor instituții cum sunt unitățile service reparatoare, derapaje care au ca efect crearea unei presiuni suplimentare asupra prețurilor la tarifele RCA, în detrimentul intereselor consumatorului de asigurări, arată un comunicat al confederației transportatorilor.

„Concret, avem în vedere aplicarea abuzivă a art. 25 din Norma 20/2017, care stabilește obligația asiguratorilor de a oferi păgubiților RCA, doar la solicitarea acestora. În baza acestei legi, ar trebui să fie oferită o mașină la schimb, pe perioada reparației autoturismului de către unitatea service. În fapt, autoturismul de schimb este oferit clientului de unitățile service sau cele partenere (sau din același grup cu acestea), la tarife care depășesc cu mult tarifele normale ale firmelor rent-a-car”, explică Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

COTAR oferă exemplul unui autoturism oferit la schimb în București unui păgubit RCA care a fost tarifat de unitatea service cu suma de 850 lei/zi, aproximativ 180 euro, în condițiile în care atât în România, cât și în alte țări europene, prețul unei zile de închiriere pentru un autoturism obișnuit este de aproximativ 25-50 Euro.

Un alt exemplu poate fi dat de comparația dintre tariful exemplificat mai sus și prețul perceput de companiile de taximetre (în medie 1,75 lei/km în București). Astfel, rezultă că suma plătită pentru o zi de închiriere a unei mașini (850 lei) poate fi folosită de client pentru a se deplasa zilnic folosind taxiul, circa 485 km, în regim urban, ceea ce este cu mult peste necesarul unui om într-o zi normală sau chiar cu o activitate peste medie.

„Considerăm că toate aceste practici anticoncurențiale ar trebui să intre în atenția Consiliului Concurenței, pentru a se putea evita o situație explozivă, în urma căreia să asistăm la creșteri mari de tarife RCA și la o destabilizare potențială a pieței asigurărilor, cu implicații negative pentru cele șapte milioane de consumatori RCA. Consiliul Concurenței, prin natura activității sale, trebuie să se ocupe și de concurența neloială de pe piața de transport, fără a copia, însă, din discursurile noastre precedente, fără a veni cu recomandări pentru piața RCA, așa cum o face în ultima vreme”, mai spune Vasile Ștefănescu.

În trecut, Consiliul Concurenței a intervenit pe această piață doar după ample manifestații. Asiguratorii au primit amenzi mari de la Consiliul Concurenței, amenzi contestate în instanță, dar Consiliul Concurenței nu a făcut nimic pentru a preveni astfel de fenomene. Apoi, dintr-o dată, prin declarațiile făcute, reprezentanții instituției se erijează în specialiști, după ani de neactivitate pe această piață, pe care alte entități implicate au făcut eforturi să o stabilizeze.

COTAR își exprimă speranță că, după măsurile de stabilizare a pieței asigurărilor din ultimii doi ani, tarifele RCA nu vor mai crește artificial și că va fi sancționat orice abuz apărut ca urmare a interpretării și punerii în aplicare în mod eronat a legislației.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
×